Yakusoku no Neverland

Nu am cuvinte pentru cât de mult mi-a plăcut
1 aprecieri
Tocmai ce am terminat acest anime și tot ce pot spune e „Uau!”.
E așa de emoționant încât nici nu realizez ce simt. Povestea e foarte bine gândită, fiecare lucru pe care îl fac personajele este atât de imprevizibil, unele acțiuni pare că nu au sens, te prind nepregătit, nu înțelegi de unde vin toate lucrurile care se întâmplă, doar ca mai apoi să fie explicate cu o logică atât de bună încât să rămâi cu gura căscată.
Fiecare personaj are câte o istorie la fel de imprevizibilă și bine gândită. Unele dintre lucrurile pe care le-am aflat despre unele personaje m-au luat total pe nepregătite. Se întâmplă lucruri care îți vor schimba părerea despre personaje 180 de grade. Eu am ajuns să iubesc și să urăsc personaje în același timp.
Mi se pare ireal cât de multe sentimente mi-a putut trezi acest anime și recunosc că am plâns încă de la primul episod. Coloana sonoră e ceva de vis. Melodia de început sună minunat, cântecul Izabelei îmi place și îmi dă fiori în același timp (a fost unul dintre motivele de plâns din primul episod :)) ). Melodia de la final (prima versiune) e operă de artă, sincer, nici nu am ce să spun mai mult.
Animația arată foarte bine! Personajele sunt foarte expresive și sunt unele scene care te lasă cu gura căscată la capitolul animație. Culorile sunt foarte vii, dar nu exagerat de țipătoare, atât de frumoase cât să îți fie drag să te uiți.
All in all, seria e fantastică. Mie mi-a plăcut foarte mult. Abia aștept să văd sezonul 2!
Concluzie generală: Serie extraordinar de bună.
Serii asemănătoare recomandate:
Marți, 12 ianuarie 2021
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
Pueppi
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de cristiaN0051 @ 4 iulie, 14:59
Postat de cristiaN0051 @ 28 iunie, 17:58
Postat de cristiaN0051 @ 28 mai, 15:52
Caută membru
Caută
Episoade anunţate
28 aprilie, 13:00
Anunţat de
3 mai
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
157
36
33

Encoding
201
33
12

Editare
1
1

Verificare
211
88
43

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...