Yakusoku no Neverland

The Promised Neverland ★
1 aprecieri
Acest sezon al seriei The Promised Neverland, este ireal de bun! Nu m-am așteptat să fie așa de interesant! Mi-a stârnit curiozitatea și cu siguranță o să mă uit și la următorul! Chiar dacă lumea spune că e nașpa..Doar eu decid dacă îmi place! Așa ar trebuii să gândim! ^ᴗ^

Povestea:
Într-un "orfelinat" precum oricare altul, se presupune că toți copiii vor ajunge adoptați. Însă, se pare că acesta este diferit. După ce un copil a părăsit "orfelinatul", mergând împreună cu cea care avea grijă de ei, mama, își uită iepurașul. Doi dintre cei mai mari, Norman și Emma, se grăbesc să i-l înapoieze. Orfelinatul nostru era înconjurat de un zid mare și singura cale de acces cu exteriorul era o poartă pe măsură. Copiii nu aveau voie să se apropie în nici-un caz. Dar cei doi, tot au făcut-o.
Ca rezultat, ei află adevărul. Așa că pornesc un plan de evadare.

Personajele:
Protagoniștii noștri sunt trei copii. Cei ce pornesc acțiunea fiind Norman și Emma. Cum am spus și mai sus, dacă ei nu se duceau să ducă iepurașul, nu aflau adevărul, ceea ce ducea la altă poveste. Însă, cel ce i-a făcut să meargă la poartă, să se trezească dintr-o viață roz la una traumatizantă și groaznică, a fost Ray. Cel mai bun prieten al celor doi.
★ Norman este cel mai inteligent și creierul operațiunii. Indiferent de circumstanțe, a stat calm și a avut un zâmbet pe față. Mereu s-a gândit la familia lui din orfelinat. Nu pot accepta și nici nu vreau să cred că s-a dus.
★ Ray se poate compara cu Norman. Chiar dacă el știa de când era mic, adevărul, și-a dat tot interesul și a devenit unul dintre cei mai buni. Și chiar dacă pare dur, ține la toți foarte mult. Având în calcul că a vrut să se sacrifice pentru ca familia lui să evadeze.
★ Iar Emma este cea mai inimoasă și cea mai bună dintre toți. Este foarte curajoasă și o admir pentru că nu a renunțat!
Indiferent de ce a pățit, tot a evadat. Și faptul că nu s-a gândit doar la viața ei. Putea să îi lase pe restul și să plece doar ei 5! Sau 4... DAR, ea a ales să salveze mai multe vieți! Nu doar pe a ei. Ceea ce o face și mai tare!

Animația:
Simt că este ce trebuie! Totul a fost așa detaliat și foarte bine realizat. Culorile și luminile sunt excepționale! Așa de bine a fost lucrată încât mi-a transmis o emoție de parcă aș fi fost și eu acolo!

Coloana sonoră:
Primul opening a fost senzație! Mi-a plăcut la nebunie. Versurile și ritmul au fost incredibil de bune. Iar ultimul ending a fost absolut încântător! Chiar mi-au dat mai multă presiune și curiozitate. Un vibe excepțional!

Concluzia generală:
Mi-a plăcut la nebunie primul sezon! M-aș uita de 50 de ori și nu cred că m-aș plictisi.
Chiar recomand! Cu cea mai mare siguranță. Cred că este foarte interesant și potrivit!
Ne auzim! Bye bye ୧⍤⃝💐
Concluzie generală: Capodoperă.
Vineri, 14 aprilie 2023
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
Mario933
Caută serie
Ştiri din lumea anime
Postat de cristiaN0051 @ 4 iulie, 14:59
Postat de cristiaN0051 @ 28 iunie, 17:58
Postat de cristiaN0051 @ 28 mai, 15:52
Caută membru
Caută
Episoade anunţate
27 aprilie, 22:00
Anunţat de
28 aprilie, 13:00
Anunţat de
3 mai
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
157
36
33

Encoding
197
33
12

Editare
1
1

Verificare
208
88
42

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...